Jun 2
VN:F [1.8.6_1065]
Rating: 5.3/7 (6 votes cast)

Ajunşi la Şimleu ne îndreptam spre Casa de Rugaciune, unde la ora 10 a început programul Şcolii Timotei. Vremea posomorâtă încerca să-şi lase amprenta asupra sufletelor noastre, vrând să-şi strecoare melancolia în ele, şi era aproape să reuşească; dar odată început programul, atenţia ne-a fost atrasă spre subiectele înălţătoare care aduceau bucurie şi speranţă.

Tema referitoare la fiul risipitor, ne-a ajutat să înţelegem foarte uşor ce înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu, dar şi întoarcerea şi iertarea dată în dar. Am înţeles că Dumnezeu nu aşteaptă să facem lucruri mari pentru a fi iertaţi, ci doar să recunoaştem că am păcătuit şi să ne oprim de a face răul; deci iertarea ne e data fără a da ceva în schimb.

Ora de dirigenţie a avut un subiect la fel  de important, şi anume cel al rugăciunii. După cum trupul nu poate trăi fără aer, tot aşa nici sufletul n-are viaţă fără rugăciune. Alte idei despre rugăciune erau: “rugăciunea este cheia cerului”, “conversaţie cu Dumnezeu”, “secretul puterii” şi altele la fel de importante.

Pot să spun din experienţa personală, că rugăciunea făcută din inimă, are rezultate mult mai mari şi mai bune decât cele aşteptate. Deci rugăciunea este mijlocul prin care îi facem cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre, iar el ne trimite darurile sale ca răspuns la ele.

Apoi au fost cântate cântece de laudă, făcând ca inimile noastre să vibreze de bucurie.

După terminarea programului de la Casa de Rugaciune, am plecat la Jibou, unde am vizitat Grădina Botanică în care am văzut felurite plante aduse din diferite locuri ale acestui pământ. Întâlnirea a culminat cu jocurile pline de veselie ale noastre, care au rămas în amintire ca un vis plăcut.

a consemnat Adrian Mariş

PS. Poze de la această întâlnire găsiţi aici. Videouri? Vor veni dacă veţi fi cuminţi. :p

VN:F [1.8.6_1065]
Rating: 5.3/7 (6 votes cast)
Impresii de la Şcoala Timotei, Şimleu, 30 aprilie 2010 5.376

Lasa un comentariu. Nu costa nimic!

Retine: Comentariul tau s-ar putea sa nu apara imediat pe site, pentru ca dorim sa-l verificam. Nu este nevoie sa-l retrimiti.